Mihai Vintilă
Autoarea simte fiorul poetic și se joacă cu sensuri și înțelesuri. Zboară literar în versuri melancolice care prin rime meșteșugite creează iluzii de trăiri. Zbaterea versurilor sale este când tăioasă ca un cuțit când tandră ca adierea unui vânticel de primăvară. Se simte influența poeziei românești bune, ecouri din Nichita Stănescu stau alături de respirații eminesciene. E mai mult o poezie a impulsului, a trăirilor intense și mai puțin o poezie carteziană a tehnicii. Supunerea la reguli este aleatorie în funcție de intensitatea simțurilor care o declanșează. Pentru conturarea ideii de multe ori autoarea folosește alăturări inedite care fac ca unele versuri să șocheze, în sensul bun al cuvântului.
Se simte o înclinare spre o versificare uneori facilă dar acesta nu este totuși mereu prezentă. Metaforele sunt depășite numeric de comparații, de aluzii și personificări. Se pare că însăși natura participă la scrierea poeziei sale iar Nicoleta Tudor este doar un fel de scrib care doar consemnează. Jocul acesta cu sensurile, cu ințelesurile multiple, aluziile la opere literare sau la personaje dau un aer de cult dar nu creează impactul puternic la care s-ar fi așteptat cititorul. Poezia Nicoletei Tudor este o poezie de joacă, cu puternice trăiri si simțăminte dar care caută a-și găsit forma optimă de explimare. De aici variațiile mari de tipuri, lungimile diferite de versuri și alăturările de cuvinte și mai ales inconstanța tehnicii. Poezia Nicoletei Tudor se caută precum caută o nouă mare să se așeze în geografie.
Nicoleta Tudor, Șah la adevăr, editura Pim, Iași, 2023
0 Comentarii