Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța împreună cu Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România organizează sâmbătă, 16 martie 2024, ora 11:00, în Aula Bibliotecii Județene, ceremonia de decernare a Premiilor Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România pe anii 2022 și 2023 și a premiilor revistei Ex Ponto pe anii 2022 și 2023.
Eveniment emblematic pentru orașul Constanța, acordarea premiilor Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România este menită să aducă la cunoștința publicului literatura dobrogeană, scriitorii care o scriu și să ofere o perspectivă asupra valorilor pe care literatura le promovează în spațiul de cultură și civilizație dobrogeană, asupra identității culturale dobrogene.
Juriul care acordă premiile este alcătuit din: prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, în calitate de președinte și prof. univ. dr. Lăcrămioara Berechet, coordonatoarea festivalului Poezie la nisip, dr. Daniela Varvara, redactorul-șef al revistei Ex Ponto, Ovidiu Dunăreanu și președinta Clubului Solteris, Emilia Dabu, ca membri.
Ceremonia este acompaniată de mai multe momente muzicale asigurate de către Cvartetul Ovidius, alcătuit din Cristina Dinescu (vioară), Mihai Dunărințiu (vioară), Tănase Garciu (violă), Ghiorghiță Tănase (cello). Cvartetul Ovidius unește tinerețea cu experiența muzicală a membrilor săi, în dorința de a aduce pe scenă un mesaj de valoare interpretativă în muzica clasică și nu numai. Muzicienii recunoscuți în plan național și internațional care alcătuiesc acest cvartet propun publicului una dintre capodoperele marelui compozitor Wolfgang Amadeus Mozart.
De asemenea, cu ocazia ceremoniei, publicul va putea vedea și expoziția de desen în cărbune și pastel cu titlul INFORMALL, realizată de către artistul plastic Eusebio Spînu, expoziție care va ambienta scenografic scena Aulei Bibliotecii Județene. Unul dintre cei mai importanți ceramiști din România, Eusebio Spînu, semnează și trofeele care vor servi ca premii, fiecare fiind o piesă unicat. „Artist vizual polivalent, abordând pictura, desenul, sculptura, Eusebio Spînu știe că este în primul rând ceramist. Știe că materialele ceramicii, dacă le cunoști tainele și le înțelegi, îți oferă chiar ele șansa de a fi și pictor și grafician și sculptor. (…) Artistul s-a născut la Constanța și chiar dacă locuiește în București, are o legătură specială cu spațiul, cu pământul dobrogean, cu care consonează fizic, spiritual, vibrațional. El și acum își prepară singur materialele ceramice, folosind caolin de la Medgidia, nisip de la Nisipari, preparat după rețetele proprii.” (Maria Zintz)
Gala premiilor Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România și ale Revistei Ex Ponto se încheie cu o agapă organizată de filială. Intrarea este liberă.
Evenimentele culturale organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe pagina de Facebook a acesteia.
0 Comentarii