Apărută anul acesta, în 2024, la Editura InfoEst, Brăila, "Generalul de hârtie" e o colecție de povestiri scurte, mai mult sau mai puțin SF-iste, care cuceresc în majoritatea lor prin accentul de stranietate intenționat, dar şi printr-o tehnică a autorului lor, Mihai Vintilă, care ştie să-şi aleagă fericit şi aproape într-un mod cinematografic cadrele povestirilor sale. Pe durata lecturii am avut ca sentiment puternic impresia derulării fiecărui cadru şi aproape că am mers umăr la umăr cu creatorul lor pentru inițierea altora noi.
În toate cele ṣapte povestiri e o senzație puternică de textură în care parcă te afunzi, palpabilă, tangibilă şi asupra căreia mai am de meditat, e ceva care ține cred mai mult de modul în care autorul scrie decât de subiect, iar cititorul odată instalat într-un cadru, lecturând, are senzația sigură că de undeva, dar nu de foarte departe, va auzi o voce strigând: "motorrrr". Da, nu vezi ce se ascunde în spatele decorurilor bine conturate, ale laboratoarelor lui Mihai Vintilă, tot aşa cum nu ştii unde a dispărut "pisica roşie din Nitra" şi nici ce a făcut personajul înainte de-a intra în povestirea "Întâlnirea", personaj care tocmai îl salvează acolo pe Sebastian de la un posibil accident, în schimb descrierile parcă îl generează şi pe autor odată cu povestea. E o stare prin care-l presimți pe scriitor ca omniprezent. Şi ăsta e un farmec al scrierii, de spații grațios suprapuse: real/ fantezie.
Bineînțeles, favorită rămâne povestirea care dă şi titlul cărții şi care interpretată de AI a dus la clar invidiata imagine de pe copertă întâi. Cartea se bucură în deschidere şi de un cuvânt inspirat din partea unui veteran al genului SF, Mircea Cărbunaru.
În concluzie, îl felicit pe autor dorindu-i în continuare succes, dar şi mai mult timp pentru scris şi poate pe spații mai mari şi pentru că în acest caz autorul este şi editor: viață lungă acestei noi colecții, numită "UTU", colecție inițiată prin această primă şi reuşită broşură atât de frumoasă. Avem nevoie de acest gen de format şi lectură și cumva ea mi-a adus aminte în mod plăcut de o regretată colecție ce odată a făcut istorie.
Emanuel POPE
0 Comentarii