Ticker

6/recent/ticker-posts

Visions of Atlantis live la Seawolves Bike Fest

 


Ultima ediție a Seawolves Bike Fest, eveniment organizat de Seawolves MC, a avut loc între 14 și 15 iunie 2024, pe plaja Venus, mai exact în parcarea de lângă hotelul „Perla Venusului”. 

În jurul orelor 23, pe data de 14 iunie, au urcat pe scenă membrii trupei austriece/franceze/italiene Visions of Atlantis, care a fost capul de afiș al primei seri.

Fondată în anul 1995 sub numele de Vipera Aspis (abia în anul 2000 a fost redenumită Visions of Atlantis) și condusă de soliștii vocali Michele Guaitoli, respectiv Clémentine Delauney, formația se bucură de succes la nivel mondial, în special după ce și-a reinventat soundul începând cu albumul „Wanderers” (2019) și continuând cu „Pirates” (2022) și „Pirates II – Armada”, care va fi lansat peste aproximativ o lună. Trupa a împărțit scena cu mulți artiști consacrați, a muncit, s-a distrat și a lansat albume de calitate, lucruri care au asigurat austriecilor/italienilor/francezilor locuri la masa celor mai buni artiști de metal simfonic (mai ales după lansarea LP-urilor recente – ușor mai altfel – ale formațiilor Nightwish, Epica, Xandria, Within Temptation, Delain, Kamelot și Amberian Dawn, dar și lipsa unor materiale noi ale, de exemplu, virtuozilor din Haggard).


Visions of Atlantis a interpretat piese noi în stațiunea Venus, apreciate de marea de oameni prezentă la Seawolves Bike Fest, precum: Clocks, Melancholy Angel, Heroes of the Dawn, Armada și Pirates Will Return. Deși sonorizarea realizată de stafful trupei a fost mai puțin izbutită, nereușind să scoată în evidență vocile foarte bune ale soliștilor – Clémentine Delauney este o soprană foarte apreciată, care a cântat inclusiv cu Tarja Turunen –, îi admir pe membrii formației pentru faptul că nu au lăsat nimic să le strice concertul, ci au continuat să cânte, cu multă pasiune. Intervențiile lui Michele Guaitoli, îmbrăcat în costum de pirat, au făcut deliciul publicului vorbitor de limba engleză.


Din punctul meu de vedere, Visions of Atlantis merită să aibă parte de mai multă recunoaștere (iar, dacă vocea lui Michele va fi corespunzător încălzită înainte de un concert, pe viitor, sigur trupa va fi mult mai apreciată). Sper ca albumele lor înregistrate în studio să ajungă la inimile cât mai multor oameni, pentru că formația chiar sună bine. Voi reveni cu alte texte privitoare la evenimentul splendid de pe plaja Venus.

Victoria-Maria Pripon


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii