Ticker

6/recent/ticker-posts

A doua seară a BZM Fest 2024 cu HVNDS, Ramona Niculae, COMA și Alternosfera.

 


După cum spuneam și în articolul precedent, BZM Fest a ajuns la cea de-a patra ediție și a avut loc între 11 și 14 iulie 2024, în parcul Marghiloman din Buzău. În calitate de jurnalistă (corespondentă a revistei „Litera 13” și corespondent zonal în redacția ziarului „InfoEST”), am beneficiat de acreditare de presă și, prin aceasta, de acces în zona din fața scenei și din proximitatea acesteia, precum și în culise.

A doua seară a festivalului fost deschisă de Paul Tihan, iar, după aceea, au cântat, pe domeniul Vilei Albatros, HVNDS, Ramona Niculae, COMA și Alternosfera.

Paul Tihan este un artist talentat din Iași, care interpretează rock alternativ/indie, unde accentul cade mai mult pe versuri, nu pe sound (partea instrumentală, în acest caz), aspect îmbucurător, întrucât poemele tânărului sunt chiar foarte reușite.

Din trupa lui Paul fac parte: Daniel Leancă (violoncel), Cătălin Ionescu (chitară), Pavel Manole (chitară bas) și Călin Andrei (tobe). Formația a lansat recent albumul de debut, „Din noile căderi am să adun tot zborul”. Ascultând piesele regăsite pe acest LP, am simțit o profundă nostalgie, mi-am adus aminte de momentele ceva mai îndepărtate ale copilăriei (adolescența nu este ușoară, să știți), când viața mi se părea un joc pe care îl câștigam mereu, cu drag. Am rămas impresionată de muzica deosebită a lui Paul Tihan și o consider cu adevărat „o pană ce mângâie” sufletul și trăirile fiecărui ascultător.


Am găsit o descriere a celor de la HVNDS, conform căreia ar cânta post rock și post metal, însă nu prea sunt de acord cu acest lucru. Mi s-a părut că soundul bucureștenilor poate fi descris ca o combinație foarte interesantă între hardcore, punk, rock alternativ, rap/trap și nü rock – cu toate acestea, aș prefera să nu descriu stilul abordat de trupă, întrucât sunt de părere că, astfel, este îngrădită creativitatea muzicienilor.

Formația, care a lansat spre finalul lunii mai cel de-al doilea album („SINTETIC”), a colaborat cu artiști renumiți, precum: Delia, Șatra B.E.N.Z., Macanache, IDK, RAVA, Motanu, Chef Florin Dumitrescu, Nane, NOSFE, DJ Sfera, Killa Fonic ș.a. Trupa a interpretat melodii apreciate de membrii publicului, cum ar fi: „Vin viu, plec mort”, „SUFLET”, „Nu știi”, „SINTETIC”, „Cu brigada” etc.

După momentul artistic susținut de HVNDS, membrii formației au coborât în rândurile publicului și au realizat fotografii memorabile alături de ascultătorii lor. Desigur, trebuie să vă mărturisesc cu bucurie, printre aceștia mă număr și eu.

Cred că, dacă vor continua pe drumul ales, componenții trupei au șansa de a deveni un simbol al tinerilor, prin abordarea nonconformistă asupra muzicii moderne și prin versurile rebele, sincere, accesibile tuturor celor care le audiază melodiile.


Ramona Niculae s-a născut în București, în anul 2001, și este absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”. Artista a avut roluri în serialul „Profu’”, difuzat pe ProTV, în lungmetrajul „Taximetriști” și în numeroase piese de teatru, una dintre ele („Zece lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”) aducându-i Premiul UNITER pentru „Cel mai bun debut”.

Tânăra solistă și pianistă a interpretat piese acustice, spre încântarea auditoriului, care a acompaniat-o vocal, după posibilități – muzica Ramonei Niculae este complexă și destul de greu de fredonat.


Una dintre cele mai așteptate formații ale serii a fost COMA. În urmă cu doar o lună, scriam despre setlistul trupei la Seawolves Bike Fest, din stațiunea Venus, unde formația a interpretat piese care nu necesitau foarte mult vocea growlerului Dan Costea, ce răcise după o excursie la Disneyland. Cu multă bucurie, vă anunț că, de această dată, membrii publicului s-au bucurat din plin atât de melodii acustice ale trupei, cât și de cântece abordând genul groove/nü metal, precum: „Bine”, „Orizont”, „Un semn”, „Coboară-mă-n Rai”, „Mai multe zâmbete”, „Chip” și, la bis, „Cel mai frumos loc de pe pământ”, respectiv „Cântă-mi povestea”.

Dacă, totuși, nu ați lecturat celălalt articol pe care l-am scris despre această trupă, în următoarele câteva rânduri vă voi descrie, pe scurt, istoria sa: COMA a fost fondată în anul 1999, de către foști membri ai formațiilor Daft Allison și Ska Burger. La început, aceasta aborda stilul groove și nü metal, interpretând o piesă („Mai presus de cuvinte”, regăsită pe albumul „Nerostitele”, 2006) alături de Billy Gould – basistul Faith No More –, iar, începând cu albumul „Orizont”, lansat în 2016, trupa s-a îndreptat mai mult spre rock (și metal) alternativ, însă imbinându-l cu genurile care au consacrat-o. Formația a cântat în deschiderea multor trupe apreciate la nivel mondial, precum: Linkin Park, Deftones, Skunk Anansie, Sepultura, Soulfly, Korn, The Cure și Slipknot ș.a.

În 2024, componenții COMA sunt: Cătălin Chelemen (voce), Dan Costea (voce, chitară), Matei Tibacu-Blendea (chitară), Sorin „Gogoașă” Petrescu (chitară bas), Răzvan Albu (tobe) și Răzvan „DJ Hefe” Rădulescu (scratches/samples/keys).

Uneori, combinația dintre vocile soliștilor Dan Costea și Cătălin Chelemen îmi aduce aminte de Mihnea Blidariu (vocalistul și compozitorul trupei Luna Amară), motiv pentru care am început să țin foarte mult la formația COMA și la piesele acesteia.


Capul de afiș al serii de vineri a fost trupa Alternosfera. Fondată în anul 1998, în Chișinău, Republica Moldova (între timp s-a relocat în Sibiu), de către vocalistul, pianistul și compozitorul Marcel Bostan, formația are în discografia sa, până în acest moment, șase albume (cel de-al șaptelea urmând să fie lansat în viitorul apropiat), un EP și câteva single-uri. Anul acesta prezenți pentru a doua oară consecutiv la BZM Fest, componenții Alternosfera interpretează rock alternativ cu influențe din stilurile: rock/metal melodic, rock/metal progresiv, grunge și rock simfonic. 

Pe scena din parcul Marghiloman au răsunat piese cunoscute și apreciate de toți cei din public, atât de pe primele albume ale trupei („Orașul 511”, din 2005, respectiv „Visători cu plumb în ochi sau ultima scrisoare pentru femeia nordică”, din 2007), cât și melodii recente, care vor fi incluse pe cel de-al șaptelea LP al formației, cum ar fi: „Ploile nu vin”, „Wamintirile”, „Drumuri de noroi”, „Flori de mai”, „Drumul tristeților, partea a II-a (Bijutierul)”, „Închisoarea albă”, „Unu doi unu doi”, „Ne unește, ne desparte”, „Bonjour, madame”, „Imnuri de război”, „Aritmii” și, la bis, „511”.

Din punctul meu de vedere, Alternosfera este una dintre cele mai talentate formații românești/moldovenești, captivând întotdeauna publicul atât cu piese măiestrite, cât și cu o prezență scenică deosebită. Versurile lui Marcel Bostan exprimă trăiri și opinii profund personale, astfel încât fiecare ascultător își „vede” propria viață reflectată de poemele talentatului artist.
După cum v-am mai promis, voi reveni cu detalii privind BZM Fest.

Victoria-Maria Pripon


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii