Fragment dintr-un câmp cu sunete
Adrian George ITOFĂ
Fiecare se află pe portativul vibrând al sunetelor, ca un acord al notelor cuvântate. Pe aceste corzi apar și dezacorduri, unii trebuiesc acordați, alții cântă în armonie cu imensitatea în care ne regăsim. Cuvintele ajung sunete în spațiu, la milioane ani lumină distanță, putând influența universul.
Cât de frumos trecem prin armonia fiecăruia!
Nu mai vin cuvintele, omulețul a decis să nu le distribuie unde le e locul și construiește căsuțe imaginare. Ce reci sunt cuvintele adunate de un arbore îndepărtat, când rodesc ca niște boli pe fructele cocoșate, iar culorile șterse, prăfuite zugrăvesc până și laudele luate de vânt, purtate spre hău, în pustiu. Poate fi încântare, faptul că stai singur, neînghesuit, dar, devii urâcios și fructele alteori mari, se stafidesc, ajung să fie dezagreabile, se transformă în mere pădurețe, și apoi dispari până la goliciunea pomului, ce nu mai aude. Pare a fi pierdut urechile la jocul de noroc. A pariat pe sunete și ele l-au trădat. Cerberul degrabă i-a tăiat urechile lipsite de înțelegere. Bucuria ochilor, a fost imensă, au navigat și s-au holbat pe găuri de urechi. Migrau la întâmplare, ocupând cu privirea găurile de ureche. Și cum stăteau așa, la pândă, o gură cască scotea pe buze șoapte, se confesa urechilor. Și ochii doar vedeau dantura ei perfectă.
Măi, tu ești surd, nu zici nimic, ori ești străin de limbă?
Și țipă, scoate limba.
Fug ochii în adâncuri de pupile și trag oblonul speriați. Și gura obosită se-nchide precum mormântul.
Gata a plecat, se bucură ochii!
0 Comentarii