Dat fiind faptul că a început vara și, odată cu ea, inevitabila, mult așteptata „vacanță mare”, am început să îmi reiau rutina din timpul acestui anotimp: citesc, ascult muzică și scriu. Însă, pe lângă „hiturile” sezonului cald, am adăugat în playlistul propriu piesele ce se regăsesc pe albumul „Night School” al trupei bucureștene Electric Humidity – despre care doresc să vă vorbesc în textul de față. De altfel, spre bucuria mea, acest demers mi-a fost sugerat de membrii trupei și multe informații despre ea mi-au fost oferite de toboșarul Adrian „Bikkini” Burcică.
Lansat în prima parte a anului 2024, albumul menționat puțin mai sus reprezintă debutul celor de la Electric Humidity. Trupa a fost fondată în vara anului 2021, de către toboșarul Adrian „Bikkini” Burcică și chitaristul Pavel Chihai.
Inspirați de formații precum Mötley Crüe, Skid Row, Bon Jovi, Guns N’ Roses ș.a., membrii Electric Humidity abordează, pe „Night School”, după cum spun chiar ei, genurile hard rock și glam metal. Cu toate acestea, nu aș spune că exprimarea lor muzicală este limitată strict la respectivele stiluri, ci, în melodiile foarte „catchy”, care alcătuiesc LP-ul, întâlnim combinații excelente între hard rock, glam metal și elemente aparținând stilurilor: hardcore, rock/metal alternativ, (post) grunge și (post) punk. Versurile sunt în limba engleză (cu excepția celor din melodia „Tanța”).
Înainte să alcătuiesc o scurtă prezentare a fiecărei piese regăsite pe „Night School”, menționez că lineupul formației Electric Humidity, în anul 2024, este alcătuit din: Teodor Voican (voce), Pavel Chihai (chitară, versuri, muzică), Iva Theodor (chitară), Gabriel Subțirică (chitară bas) și Adrian „Bikkini” Burcică (tobe).
La recomandarea personală a bateristului formației, am început să ascult „Night School” cu piesa „Losing my mind” (care se întâmplă să fie și intro-ul albumului). Având influențe din sfera rockului/metalului alternativ, asemănătoare cu acelea regăsite la trupele Velvet Revolver, Sweet, Motörhead și Primal Scream, melodia pare să fie un imn al bikerilor, lucru evidențiat atât în dialogul dintre solistul și toboșarul Electric Humidity, cât și în refren: „I wanna take a ride/Reckless and wild/But I’m afraid of losing my mind tonight/I wanna take a ride/On my motorbike/But I’m afraid of losing my mind tonight”.
Pe a doua piesă, „Halloween”, vocea lui Teodor Voican și versurile par să fie „rupte” dintr-o compoziție a lui King Diamond (sau a celor de la Mercyful Fate, întrucât Kim Bendix Petersen este solistul și textierul principal al amândurora). Spre finalul melodiei, se realizează un contrast puternic între tonalitățile grave ale basului și acel „falsetto scream” menționat puțin mai sus, care oferă cântecului ceva aparte, memorabil.
Următoarea melodie, „A little Bit of Fun”, a devenit rapid una dintre preferatele mele. Având ca versuri reprezentative „Just a little bit of fun/Never killed anyone” și începând cu un solo de bas și tobe, piesa are influențe din genul rap rock (amintesc Korn, Beastie Boys și, un strop, Limp Bizkit), însă refrenul pare, mai degrabă, hard rock, amintind puțin de Metallica și, în special, Megadeth.
După cum spuneam mai sus, albumul „Night School” încorporează, în piesele care îl alcătuiesc, și elemente (post) punk și (post) grunge. Acestea sunt predominante pe melodia a patra, „Wannabe”, unde se observă o tendință spre soundul trupelor The Offspring și Red Hot Chili Peppers. Soloul de chitară prezent spre final duce mai degrabă spre stilul hair metal și, alături de vocea remarcabilă a lui Teodor Voican, cu siguranță, încântă ascultătorii.
„Ain’t Goin’ Down”, a cincea piesă, se întoarce la originile hard rock/glam metal (amintesc Mötley Crüe, Alice Cooper și Twisted Sister). Soloul de chitară încoronează opera, bucurând fiecare fan al muzicii bune din anii ’80-’90 și demonstrând generației actuale că mai sunt multe lucruri de învățat din soundul vremurilor care au trecut.
A șasea melodie, „Killswitch”, este, de asemenea, una dintre favoritele mele, întrucât are o structură aparte, e atât o baladă rock (în stilul „Fade to Black” de la Metallica), cât și o piesă heavy metal, cele două componente întrepătrunzându-se și creând o piesă care pune din nou în valoare partea vocală, dar și cea instrumentală, amândouă fiind deosebite.
Începutul următoarei piese, „10 Days of Rain”, mi-a amintit de „Why Does It Always Rain on me?” a trupei Travis, atât prin partea instrumentală, cât și prin tema predominantă: ploaia, care, de fapt, reflectă melancolia aflată în sufletele artiștilor. Melodia este o baladă hard rock. Soloul de chitară m-a dus cu gândul la „Estranged” de la Guns N’ Roses, cu sunete care m-au făcut să mă gândesc la „strigătele” delfinilor. Partea vocală mi-a amintit de Billie Joe Armstrong (Green Day) și de Bill Kaulitz (Tokio Hotel).
A opta melodie poartă numele „Tanța” și este un omagiu îndreptat către trupele românești Iris (la riffuri de chitară și la voce, în anumite momente) și, trebuie să vă mărturisesc, când am văzut numele piesei m-am gândit imediat la Timpuri Noi, însă vocea lui Teodor Voican nu seamănă cu cea a lui Adrian „Artanu” Pleșca, mai degrabă cu a lui Sorin Iliescu. De asemenea, cântecul are influențe din sfera punk (ca reprezentante ale genului, amintesc formațiile americane The Offspring și The Clash). La acute, partea vocală duce spre cea a regretatului muzician Brian Connolly (Sweet).
A noua piesă, „Trick or…” este un omagiu adus melodiilor „T.N.T.” de la AC/DC și „Ballroom Blitz” a trupei Sweet. Se observă, încă o dată, influențele din sfera hard rock (am regăsit, cu plăcere, nuanțe muzicale din piese ale formațiilor Metallica, Skid Row și, parcă, Timpuri Noi).
Ultima piesă de pe albumul „Night School” se numește „Leaving Town (Tonight)”. La început, vocea solistului Electric Humidity mi-a amintit de Iris, Steelheart și Trooper (în special, de melodia „Strigăt”). După aceea, formația realizează o imersiune în muzica multor trupe hair metal – partea bună a genului.
Cu toate că nu credeam să mai fi rămas ceva nou de interpretat în zona glam metal, am rămas profund impresionată audiind „Night School” – Electric Humidity are un sound unic, original prin alăturarea unor imagini muzicale din vremurile de aur ale rockului adevărat și, totuși, în același timp, familiar, drag sufletului fiecărui ascultător al muzicii bune. În viziunea mea, LP-ul are un loc rezervat în topul celor mai bune albume românești și sper ca, pe viitor, componenții trupei să aibă parte de recunoașterea pe care o merită, întrucât, fără vreo excepție, tinerii artiști, cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani, au fost înzestrați cu un real talent. Până atunci, cred că fiecare persoană care a citit acest articol ar trebui să se înscrie, măcar pentru câteva ore, la „școala” de rock bun Electric Humidity.
Victoria-Maria Pripon
0 Comentarii