Ticker

6/recent/ticker-posts

Sezonul Cultural Polonia-România s-a deschis la Muzeul Naţional Brukenthal

 


Sezonul Cultural Polonia-România a fost deschis la Muzeul Naţional Brukenthal. La eveniment a participat Hanna Wroblewska, ministrul culturii şi patrimoniului naţional din Polonia, Raluca Turcan, ministrul culturii din România, Liviu Jicman, preşedintele Institutului Cultural Român, doamna Olga Wysocka, directorul Institutului Adam Mickiewicza din Varşovia, domnul Wojciech Grzybala, curatorul expoziţiei şi Alexandru Chituţă, directorul Muzeului Naţional Brukenthal.

Sezonul a fost deschis prin organizarea în premieră a expoziţiei "Tatra. Wroblewski, Karlowicz, Wyczolkowski".

Expoziţia este însoţită de un catalog bogat ilustrat, în engleză şi română, precum şi de monografia Andrzej Wroblewski. Coordonatorii catalogului sunt: Magdalena Ziolkowska şi Wojciech Grzybala de la Fundaţia Andrzej Wroblewski şi Alexandru Constantin Chituţă, Emilia Hasmaţuchi şi Alexandra Runcan de la Muzeul Naţional Brukenthal.

Cu prilejul deschiderii Sezonului cultural Polonia-România, Muzeul Naţional Brukenthal a continuat parteneriatul cu Poşta Română filiala Sibiu, iar toţi vizitatorii vor putea trimite cărţi poştale cu prilejul expoziţiei Tatra gratuit, oriunde în lume. Acest proiect a debutat prin expedierea cărţilor poştale de către cele două ministre ale Culturii din Polonia şi România.

Expoziţia este o acţiune realizată cu sprijinul Ministerului Culturii şi co-finanţată de Primăria Municipiului Sibiu.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii