Fondată în 1983, de către solistul vocal și basistul Peter „Peavy” Wagner, la Herne, North Rhine-Westphalia, Germania, sub numele de Avenger, după lansarea a două albume, trupa și-a schimbat denumirea în „Furious Rage” (mai apoi, a fost prescurtată, devenind ceea ce știm astăzi). Rage a împlinit recent 40 de ani de existență și face parte din „Big four of German power metal” (patru dintre cele mai bune formații de power metal din Germania), alături de Grave Digger, Helloween și Running Wild. Cu toate acestea, dacă ar trebui să precizez genul/genurile abordate de Rage, aș spune că împletește stilul power metal cu thrash/speed metal, rock simfonic și metal progresiv.
Mai mult decât atât, Rage a fost printre primele formații de thrash/speed metal care a înregistrat integral albume cu numeroase ansambluri de muzică simfonică, toate purtând ca nume generic Lingua Mortis Orchestra. Astfel, în anul 2002, a fost lansată una dintre cele mai bune trilogii rock, „The Lingua Mortis Trilogy (The Classic Collection)”, constând în albumele „XIII”, „Ghosts” și „Lingua Mortis”.
În anul 1999, s-a alăturat trupei Victor Smolski (fiul regretatului compozitor și profesor rus Dmitry Smolski), un chitarist, violonist și pianist înzestrat cu un talent incredibil, originar din Minsk, Belarus – când s-a născut Victor, țara purta numele de Republica Socialistă Sovietică Belarusă –, după ce apăruse, doar ca invitat, pe LP-ul „Ghosts” (lansat de Rage în anul 1999 la casa de discuri GUN Records). Începând cu anul 2001, piesele formației au fost compuse atât de Peavy Wagner, cât și de Victor Smolski. Așa s-au născut melodii deosebite ale formației, precum: „After the End”, „Suite Lingua Mortis” („Suita Lingua Mortis”, împărțită în opt fragmente regăsite pe albumul „Speak of the Dead”, 2006, Nuclear Blast Records, dintre care ultima – „Beauty” –, demonstrează virtuozitatea lui Smolski și a lui Peavy), „Speak of the Dead”, „Drop Dead!”, „Gentle Murders”, „Open My Grave”, „Lost in the Void”, „Carved in Stone”, „Tomorrow Never Comes”, „The Edge of Darkness”, „Seven Deadly Sins”, „Dies Irae” ș.a.
În 2004, trupa a lansat, prin Steamhammer Records, albumul „From the Cradle to the Stage: 20th Anniversary”, live în Zeche, Bochum, Germania, sub forma fizică a două DVD-uri și două CD-uri. LP-ul este considerat o selecție „best of” (conținând cele mai bune piese Rage).
În 2007, când Rage era formată din Peavy, Victor Smolski (chitară, clape, voce secundară) și Mike Terrana (tobe), formația a lansat încă un album live, „Full Moon in St. Petersburg”, conținând melodii interpretate live în 2006 la acum desființatul Complex de Sporturi și Concerte Sankt Petersburg (abreviat SKK) din Rusia. Cu toate că setlistul acestui concert nu conține și piese foarte apreciate ale trupei, de exemplu: „From the Cradle to the Grave”, „Love and Fear Unite”, „In Vain (I Won’t Go Down)”, „Tomorrow’s Yesterday” și „Alive But Dead”, mulți ascultători ai trupei (inclusiv eu) îl consideră a fi un material discografic emblematic pentru heavy metal și, în special, pentru formația Rage.
.jpg)
La un an după ce a fost produs „Strings to a Web” (2010, Nuclear Blast Records), Peavy, Victor Smolski și André Hilgers (cel din urmă i-a luat locul lui Mike Terrana, care a plecat din trupă la scurt timp după lansarea LP-ului live menționat anterior) au transformat Lingua Mortis Orchestra într-un proiect adiacent Rage, vrând să creeze o continuare la albumul „Lingua Mortis” (1996, GUN Records). Singura lansare a noii formații poartă numele de „LMO” (de fapt, denumirea este abrevierea folosită chiar pentru… Lingua Mortis Orchestra) și a văzut lumina zilei la începutul lunii august 2013. „LMO”, produs la casa de discuri Nuclear Blast Records, conține zece piese, dintre care primele opt sunt originale, iar ultimele două sunt variante orchestrale ale unor melodii Rage („Straight to Hell”, respectiv „One More Time”). LP-ul conține și cântece realizate în colaborare cu artiști deosebiți: soprana Dana Harnge, solista alto Jeannette Marchewka, Lutz Thomas (la didgeridoo) și Henning Basse (unul dintre cei mai buni vocali din rockul internațional, apreciat mai ales pentru piesele interpretate cu Metalium, MaYaN, Firewind, Sons of Seasons ș.a.).
În 2014, s-a născut, din Rage, o nouă trupă: Tres Hombres – redenumită, după aceea, Refuge. Al doilea nume al formației a fost preluat dintr-o melodie a grupului-mamă. De această dată, Peavy a făcut echipă cu doi foști membri Rage, toboșarul Christos „Chris” Efthimiadis și chitaristul Manfred „Manni” Schmidt. Trupa a lansat două albume – primul la Dr. Bones Lethal Recordings („Live at Rock Hard Festival 2015”), iar al doilea la Frontiers Records („Solitary Men”). În același an, Rage a venit și în România, la Festivalul ARTmania.
Un an mai târziu, Victor Smolski a fost concediat din formația Rage. Deși, inițial, părea că Peavy a renunțat la Lingua Mortis Orchestra (un proiect de suflet al lui Smolski), nu după mult timp, Wagner a preluat controlul acesteia, iar Victor și-a creat propria formație, Almanac. Lineupul trupei belarusului a fost completat cu solistele care au participat la producerea „LMO” și cu numeroși muzicieni apreciați pe scena mondială heavy metal.
La scurt timp după ce lui Smolski i s-a pus în vedere să plece din Rage, bateristul André Hilgers a fost, de asemenea, dat afară. O perioadă, formația a cântat live cu Manni Schmidt (care, după cum precizam mai sus, este membru Refuge, alături de Peavy, și a fost component Rage în perioada 1987-1993); cu toate acestea, Manni nu s-a întors în trupă.
Ca înlocuitor al lui Smolski a fost ales Marcos Rodríguez, un chitarist foarte bun. Utilizarea acestuia nu doar pe post de backing vocalist, ci și ca al doilea solist Rage (mai ales în concerte) a fost surprinzătoare, întrucât vocea ușor aspră a lui Peavy este aparte, greu de confundat și reprezintă o caracteristică a formației.
În 2016, trupa a fost prezentă din nou în România, pe scena Festivalului Posada Rock.
Mai departe, Rage a produs albumele „The Devil Strikes Again” (2016, Nuclear Blast Records), „Seasons of the Black” (2017, Nuclear Blast Records), „Wings of Rage” (2020, Steamhammer Records) și „Resurrection Day” (2021, Steamhammer Records). Deși a lansat LP-urile acestea între 2016 și 2021, formația a pierdut mult din popularitate, intrând, din nefericire, într-un con de umbră din care cu greu va putea ieși.
În perioada 2016-2023, Lingua Mortis Orchestra a concertat doar arareori alături de Rage, care a revenit la originile sale speed/thrash metal. În 2024, Rage merge într-un turneu prin Europa alături de Lingua Mortis Orchestra, participând inclusiv la Festivalul „Masters of Rock”, din Vizovice, Republica Cehă. Am rămas surprinsă văzând lineupul evenimentului, întrucât Rage și Lingua Mortis Orchestra au cântat (alături de Blaxx, Symfobia, Tri State Corner, Eleine, Annisokay și Delain) în deschiderea trupelor KK’s Priest, Amaranthe și Accept. Nu am o problemă cu faptul că Rage a cântat ca „opening act” pentru Accept, întrucât Udo Dirkschneider și trupa sa au inventat, din multe puncte de vedere, genul power metal, dar nu înțeleg de ce una dintre cele mai bune formații de thrash metal simfonic a fost considerată mai puțin importantă decât Amaranthe, care a apărut doar de vreo 15 ani pe scena rock și face parte din lista responsabililor, în viziunea mea, pentru alăturarea nefastă dintre pop și heavy metal. Însă, probabil, îmi voi exprima altă dată părerile privind Amaranthe și ceea ce au făcut – bine sau rău – componenții trupei. Să revenim la formația Rage. La Wacken Open Air 2024, din Schleswig-Holstein, Germania (abreviat W:O:A, festivalul este considerat cel mai mare eveniment hard rock/heavy metal din lume), Rage a cântat fără Lingua Mortis Orchestra, deși a interpretat vreme de mulți ani piese alături de ansamblul simfonic, având aproximativ același setlist, lucru care nu a părut să îi deranjeze vreodată pe fani.
Albumul „Afterlifelines”, lansat la finalul lunii martie 2024, este deosebit, întrucât reprezintă primul disc dublu pe care l-a produs vreodată formația. LP-ul este împărțit în: „Afterlife” (primul disc, conținând 11 piese) și „Lifelines” (al doilea disc, conținând 10 piese). Melodiile care ies în evidență la prima audiție sunt: „Under a Black Crown”, „Afterlife”, „Toxic Waves”, „End of Illusions”, „Dead Man’s Eyes”, „Mortal”, „Cold Desire” și „Dying to Live”. Albumul însumează aproape o oră și jumătate de rock foarte bun, chiar surprinzător de bun, dat fiind faptul că LP-urile Rage din ultima perioadă au avut, parcă, o calitate puțin mai redusă, iar trupa părea că nu mai are nimic nou de spus.
La realizarea albumului au participat Peavy Wagner, Vassilios „Lucky” Maniatopoulos (tobe, voce secundară), Jean Bormann (chitară), Marco Grasshoff (pian, orchestrații), Aland Kalaf (vioară) și Sebastian Weibels (vioară).
Poate că „Afterlifelines” a fost ceea ce avea nevoie formația pentru a ieși din conul de umbră pe care l-am precizat mai sus. Cine știe? Dacă, la anul, va cânta Amaranthe în deschiderea celor de la Rage?
În orice caz, chiar dacă nu se va întâmpla acest lucru ușor improbabil, tot consider că Rage stă la baza stilului thrash metal modern (cu alte cuvinte, ceea ce a apărut după anii 2000). Sper ca „Afterlifelines” să o popularizeze mai mult și să o aducă iarăși în topul formațiilor apreciate din Germania, ajutând-o să existe încă 40 de ani, pentru că, deși am fost puțin nedumerită când am aflat că Victor Smolski a părăsit trupa, Rage va merita întotdeauna un loc la masa celor mai bune trupe care au existat vreodată. Ar fi fost prea devreme să vedem această formație ajungând „From the Cradle to the Grave”.
Victoria-Maria Pripon
0 Comentarii