Cu siguranță, nu există vreo persoană în România care să nu fi auzit măcar o dată de Phoenix sau care să nu fi ascultat muzica formației, în care se transmit mesaje deosebite, prin intermediul unor versuri profunde și al unei linii melodice accesibile – spun acest lucru în cel mai bun sens al cuvântului. Trupa a fost fondată la Timișoara, în anul 1962, de regretații Nicolae „Nicu” Covaci și Florin „Moni” Bordeianu și interpretează piese aparținând genurilor folk, ethno, symphonic și progressive rock. În 2014, formația a trecut prin câteva modificări ale line-upului, care au avut ca rezultat aducerea lui Costin Adam (NeXuS) pe post de (al doilea) solist, Cristian „Cristi” Gram (fost membru Talisman și Pasărea Rock) a devenit chitaristul Phoenix, iar Flavius Hosu bateristul trupei.
Am avut șansa de a-i lua un interviu solistului și compozitorului Costin Adam, despre începuturile sale ca muzician, pasiuni, viitorul Phoenix, respectiv al rockului, în general, ș.a.
Victoria-Maria Pripon: Credeți că Nicolae Covaci a lăsat un gol care nu poate fi umplut în muzica rock românească?
Costin Adam: În primul rând, mulțumesc pentru oportunitatea de a răspunde întrebărilor tale foarte concise, precise și frumoase și, ca să intru așa, direct, în pâine, Nicolae Covaci a reprezentat, reprezintă și va reprezenta prima pagină scrisă a istoriei muzicii rock românești. Așadar, nu se pune problema de înlocuit sub nicio formă, iar golul lăsat va fi gradual umplut, sper eu, în generații și în timpurile viitoare, de arta pe care a lăsat-o în urmă, pentru că, până la urmă, suntem toți ființe „perisabile”. Ceea ce creăm, ceea ce facem în lumea asta și amprenta pe care o lăsăm este determinantă. Ea va umple întotdeauna golul rămas după noi. Cine are, știu eu, atingerea dumnezeiască și norocul de a reuși să creeze ce a creat Nicolae Covaci? Nicolae Covaci, chiar și în timpul vieții, a fost o legendă. Va rămâne o legendă. Așadar, răspunsul meu este că nu, nu se poate umple, dar avem posibilitatea de a-l întâlni și de a-l ține în inimile noastre cu fiecare play pe care îl apăsăm.
V.-M. P.: Credeți că va fi greu de dus mai departe moștenirea lui Nicolae Covaci?
C. A.: Știi, încă de 10 ani, din 2014, de când am avut onoarea și privilegiul de a fi ales de către Nicolae Covaci ca vocalist al formației Phoenix, nu a fost o pălărie ușoară. Nu a rămas o pălărie ușoară și am încercat tot timpul să mă ridic la standardele pe care le-a impus și să transmit mesajul lui așa cum am putut mai bine. Adică – știu eu? – moștenirea, da, este greu de dus, dar nu imposibil; ceea ce pot să îi asigur pe toți urmăritorii noștri este că vom face ce am învățat mai bine în urma experienței cu Nicolae și a experienței dobândite în timpul acesta în formația Phoenix, astfel încât să livrăm întotdeauna calitatea cu care fanii noștri sunt obișnuiți.
V.-M. P.: Phoenix va merge mai departe în aceeași formulă?
C. A.: Nicolae Covaci a părăsit planul fizic cu două ultime dorințe: o vom satisface și pe cea de-a doua, dar prima dintre ele a fost ca formația să își continue drumul și formula pe care a ales-o să facă tot posibilul pentru a merge în sensul pe care ni l-a indicat. Deci, da, formația Phoenix actuală este formată din Cristi Gram – chitară și voce –, Vlady Săteanu – chitară bas și voce –, Lavinia Săteanu – vioară –, Flavius Hosu la tobe și subsemnatul la voce. Deci, sigur, da, vom merge în continuare cum știm și cum putem mai bine.
V.-M. P.: Este o întrebare mai delicată, dar, dată fiind colaborarea la concertul susținut în Buzău cu Ovidiu Lipan Țăndărică, care este relația cu foștii membri Phoenix?
C. A.: Relația cu foștii membri Phoenix, în ultimii zece ani de când sunt eu aici, pot spune, cu siguranță, din cele văzute – și nu auzite –, este una care a început și a continuat prin ocazii foarte frumoase de a ne cunoaște și de a ne strânge mâna. Am fost, de câteva ori, pe aceeași scenă și pot să spun că, în afara domnului Josef Kappl, cu ceilalți avem o relație cordială, de salut și, de ce nu, de eventuale viitoare colaborări. Nouă ne-ar face plăcere și onoare, îți dai seama.
V.-M. P.: Când va fi lansat noul material discografic Phoenix despre care se vorbește în presă?
C. A.: În timp ce îți răspund la întrebări, se lucrează. Opera rock „Nemuritorul” va fi un produs muzical de excepție care va sublinia și va trata viața și existența lui Nicolae Covaci. Practic, această operă îi va fi dedicată și va fi, repet, un produs muzical, de 77 minute, din care Cristi [Gram, n.n.] a compus deja primele trei piese, le-a schițat și a apărut deja primul extras single de pe disc („Act 1, Primul sbor”). Sper, până la anul, în primăvară, să-l putem prezenta publicului. Deci suntem în plin lucru și rezultatele nu vor întârzia să apară.
V.-M. P.: La ce ne putem aștepta din partea noului album? Este diferit față de ceea ce a lansat formația până acum?
C. A.: Opera „Nemuritorul” va fi, cumva, ancorată în elementele esențiale pe care, repet, Nicolae Covaci ni le-a arătat, de-a lungul vremii, dar va suna și va arăta ca un produs al anului 2024. Adică, repet, vom lua acea rețetă, o vom îmbogăți cu tot ceea ce am învățat și cu raportul clar al evoluției de sunet, apoi asta vom transmite mai departe. Practic, va suna ca un produs muzical din 2024, iar restul va rămâne la latitudinea publicului. Noi facem tot ce știm mai bine ca muzica noastră să ajungă la sufletul fanilor.
V.-M. P.: Cum ați avut primul contact cu muzica; când ați descoperit că sunteți un solist de muzică rock?
C. A.: Primul meu contact cu muzica se întâmpla când aveam, cred, patru sau cinci ani și trebuie să îți spun că eu am conștientizat că există melodie și că există muzică pe planeta Pământ ascultând un disc cu copertă neagră, cu un cioban pe copertă. Discul se numește „Mugur de fluier” [al formației Phoenix, n.n.]. A fost primul disc de muzică pe care l-am ascultat în viața asta și, din momentul acela, de fapt, am cultivat muzica rock, pentru că asta a fost întotdeauna cea mai aproape de sufletul meu; da, am început și continuat cu Phoenix. Povestea felului în care am devenit solist vocal este un pic mai stufoasă, așa că nu o să îți ocup timpul cu asta, dar am descoperit că pot să cânt, de fapt, că vreau să cânt, nu că pot (în continuare, nu sunt convins că pot la nivelul la care ar trebui – fac eforturi în sensul acesta și mă cultiv mai mult cu fiecare zi). Am urcat prima dată pe scenă când aveam 13 ani și jumătate, cu o formație ploieșteană, Free Fallin’. Ulterior, am continuat, în studenție, cu formația NeXuS, care încă mai există și, dacă o să avem norocul să ne iasă un disc, o să fiu foarte bucuros. Deocamdată, au fost peste o sută de concerte, în perioada de activitate dintre 2003 și 2014, până să ajung la Phoenix. Așadar, ca să fiu mai concis, am urcat pe scenă la 13 ani și jumătate și am tot făcut-o de atunci și până azi – acum, am 43.
V.-M. P: Ideea acestui interviu mi-a fost oferită de Valentin Ștefan (căruia îi mulțumesc). Știu că trupa Doar Atât a cântat în deschiderea unor concerte Phoenix. Ce părere aveți despre formația mai sus menționată și despre solistul acesteia?
C. A.: Da, am lucrat cu Valentin Ștefan, ne cunoaștem din fragedă pruncie, de pe vremea liceului, cumva, fiind amândoi proaspeți cantautori ploieșteni. Pentru că este o lume mică – foarte mică –, am avut ocazia să stăm împreună, între timp s-a și dezvoltat o prietenie foarte frumoasă, întotdeauna ne-am susținut reciproc. Deci, da, și mulțumesc că mi-ai dat ocazia să răspund la întrebările astea. Doar Atât este o trupă, așa cum se și descrie, de rock cetățenesc. E o trupă care cântă foarte bine, cu oameni experimentați, care sunt de zeci de ani în piața muzicală, este întotdeauna o plăcere să îi asculți și să îi vezi, oriunde îi prinzi.
V.-M. P.: Care este melodia Phoenix pe care o preferați și de ce?
C. A.: Melodia Phoenix preferată mie este „Pavel Chinezu’”, pentru că e prima pe care am ascultat-o. Aveam patru sau cinci ani. În rest, toate sunt preferatele mele, le cânt cu aceeași prospețime și cu aceeași dedicare, iar muzica Phoenix în sine este un fenomen și un sentiment. Mă bucur că mi-a fost oferit prilejul de a-i duce mesajul.
V.-M. P.: Știu că ați interpretat piese și alături de Bucium, Altar, Syn Ze Șase Tri, Reșița Rocks ș.a. Dintre melodiile produse alături de aceste formații, care vă este cea mai dragă?
C. A.: Este o măgulire pentru mine, pentru că sunt apreciat de colegii de breaslă. Foarte mulți dintre ei, în – cumva – scurt timp, mi-au devenit foarte buni prieteni și m-a onorat întotdeauna invitația lor de a colabora și de a-mi imprima vocea pe compozițiile lor. E greu de răspuns, pentru că nu am făcut cumva un top al pieselor preferate, dar pot să spun că cea mai sensibilă dintre ele pentru mine este cea de la Reșița Rocks, „Singuri printre oameni”.
V.-M. P.: Ce reprezintă muzica rock în zilele noastre?
C. A.: În zilele noastre, muzica rock încă reprezintă o dovadă de educație, de bun simț și de sensibilitate artistică a oricărui fan, a oricărui om care alege să urmeze mesajul acesta, sonoritatea aceasta. Muzica rock este un fenomen, un fenomen care nu știu dacă a fost vreodată cu adevărat la modă – poate prin anii ’80-’90, în România, cel puțin. Mai mult n-am prins. În anii ’80 eram prea mic și nu conștientizam care este rolul ei. Presupun că atunci a fost mai mult la modă decât în anii ’90... Eu, în schimb, am prins în plin anii ’90, când era la mult mai mare popularitate decât în zilele noastre. Dar, la fel ca alte genuri muzicale (clasică, jazz și blues), va fi nemuritoare. De-aia îi și spune „rock ’n’ roll” – iar rostogolirea asta nu se va termina niciodată. Va trece multă vreme, ar trebui să treacă multe generații, ca să se încheie și rockul cumva. Muzica rock, chiar dacă are spațiul și timpul ei foarte bine definite, este nemuritoare.
V.-M. P.: Credeți că românii mai ascultă rock?
C. A.: Atât timp cât încă se umplu stadioane la formațiile de rock – fie că vin din afară, fie că sunt autohtone, fie că se fac festivaluri în sensul acesta (și am văzut în ultimii ani o creștere, cumva, a popularității genului) –, mi se pare că, da, românii încă vin la concerte de rock și savurează ideea de a fi împreună la manifestări, la festivaluri, ceea ce este mai mult decât îmbucurător.
V.-M. P.: În afară de rock, ce alt gen muzical preferați?
C. A.: Ascult cu plăcere hip-hop, ascult cu plăcere jazz, ascult cu plăcere funk, ascult cu plăcere absolut orice este cântat la instrumente și se simte sufletul artistului. Poate nu reușesc să înțeleg sonoritățile electro (mai puțin Jean-Michel Jarre), dar pot să spun că ascult absolut orice, chiar și muzică lăutărească, făcută cu bun simț. Desigur, nu ascult neapărat așa ceva, dar nu pot să îmi ascund admirația față de oamenii care cântă bine, indiferent dacă este vorba despre muzică lăutărească, funk, pop, blues... Important e să fie creată și interpretată de oameni pasionați și cu bun simț, evident. Deci, cam acolo e plaja. Nu aș putea să spun că sunt un fanatic sau că port ochelari de cal în a gusta muzica.
V.-M. P.: Care este formația favorită? Ce solist vocal ați spune că v-a inspirat în parcursul muzical?
C. A.: Trupa mea de suflet, cea mai completă trupă, din punctul meu de vedere, atât ca muzicant, cât și ca ascultător, este Symphony X. Solistul meu preferat este o legendă, Ronnie James Dio, iar solistul care are, în momentul acesta, cea mai mare influență asupra mea este Russell Allen (de la Symphony X).
V.-M. P.: Ce pasiuni aveți în afara scenei?
C. A.: Au fost multe pasiuni pe care le-am abordat de-a lungul vremii. Una dintre ele, care a rămas cu mine încă de acum aproape 17-18 ani, este motociclismul. Da, sunt un motociclist convins și mândru purtător de vesta Carpat Bikers MC România. Îmi place foarte mult desenul, îmi place arta plastică și i-am transmis această pasiune fetiței mele, Eva Adam, care este un artist plastic în devenire, unul fantastic, zic eu, dar pot să fiu subiectiv. Actualmente, datorită soției mele, Maria Adam (căreia îi transmit dragostea mea) am devenit „argintar”, adică sunt în plin proces de a învăța arta bijuteriei, alături de ea. Este foarte talentată, are multă experiență în acest domeniu și, cel puțin pentru mine, este un maestru. Așadar, îmi plac bijuteriile foarte mult: îmi place să le creez (și să le port), dar realizăm bijuterii din argint în timpul liber.
V.-M. P.: Ce reprezintă muzica pentru Dvs.?
C. A.: Muzica, pentru mine, este, simplu, un mod de viață.
V.-M. P.: Aveți o familie foarte frumoasă. Vă este greu să îmbinați viața de artist cu cea de tată, respectiv soț?
C. A.: Având în vedere că soția mea este, la rândul ei, un artist (în argint, așa cum îți spuneam, dar ea a fost o dansatoare de carieră), este simplu să ne înțelegem, pentru că, date fiind plecările și, cumva, ușoara distanță pe care o impune un turneu și așa mai departe, ne este foarte simplu să ne înțelegem, dat fiind faptul că avem experiența aceasta amândoi. Da, am o familie foarte frumoasă, mulțumesc pentru constatare! Și încerc să o cultiv și să o protejez cât pot eu mai bine.
V.-M. P.: Întrucât interviul este realizat pentru revista culturală „Litera 13”, v-aș întreba: care este poetul Dvs. preferat? Dar autorul de proză?
C. A.: În ceea ce privește poezia, îmi place simbolismul, iar primul poet care mi-a venit în minte citind întrebarea este Ion Minulescu. Îmi place extraordinar de mult Eminescu – bine, dacă nu îți place Eminescu, din punctul meu de vedere, nu ai suflet, ai un zgârci – dar Ion Minulescu m-a impresionat, poate, cel mai mult. În ceea ce privește proza, un autor și un volum pe care le prețuiesc sunt: Liviu Rebreanu, „Adam și Eva”.
V.-M. P.: Ce mesaj aveți pentru cititorii iubitori de muzică bună?
C. A.: Pentru iubitorii de muzică bună nu am alt mesaj decât: să fiți sănătoși, voioși, nu uitați să zâmbiți în fiecare zi, deoarece aceasta este cheia pentru o viață frumoasă. Sunt convins că, indiferent cât de grea e viața, cu toții avem de ce să zâmbim, cel puțin o dată pe zi, și este esențial să facem asta. Iar ca o urare pentru iubitorii de muzică bună, păstrați-vă obiceiul!
V.-M. P.: V-ați simțit incomod să vă ia interviu un copil de liceu?
C. A.: Întrebările nu au fost puse de un copil, au fost puse de un om foarte bine documentat, foarte obiectiv și foarte frumos aranjate în pagină. Mi-a făcut plăcere să ofer răspunsurile. Sper să fie pe placul tău. Ai grijă de tine. Îți mulțumesc, încă o dată, pentru oportunitate și să auzim de bine. Fie să renască!
Cuvinte deosebit de frumoase de la un om cu suflet frumos și voce de aur. Autoarea acestui text își exprimă admirația față de solistul și omul Costin Adam și se bucură dacă, prin acest interviu, v-a adus mai aproape de inima mereu vie a muzicii bune: trupa Phoenix, „astăzi ca și mâine, pururi și acum!”
Victoria-Maria Pripon
){kind=link}
0 Comentarii