Ticker

6/recent/ticker-posts

Alternosfera lansează primul featuring al formației, „Frig de mor”, alături de Delia

 


Alternosfera, una dintre cele mai îndrăgite trupe de rock alternativ din România, marchează o premieră istorică în cariera sa de peste 25 de ani prin lansarea primului featuring din istoria formației, intitulat „Frig de mor”, realizat alături de artista emblematică Delia. 

Piesa “Frig de mor” este al patrulea single extras de pe viitorul album al trupei, „Steaguri fără culori”, care va fi lansat oficial pe 8 februarie 2025, la Arena Chișinău.

Această colaborare înnoiește orizonturile muzicale ale trupei, depășind granițele stilurilor și redefinind limitele genului. Marcel Bostan, solistul trupei, a început lucrul la piesă fără să fi avut un featuring în minte, însă, pe măsură ce creația prindea contur, interpretarea inconfundabilă a Deliei s-a dovedit a aduce o dimensiune unică melodiei.

„Steaguri fără culori” reprezintă cel de-al șaptelea album al Alternosfera, un experiment sonor și liric care invită la explorarea unor structuri noi și a unor texturi muzicale inedite. Piesa „Frig de mor” se distinge printr-o abordare lirică diferită de stilul tradițional al trupei, punând accent pe spiritul experimental al noului album.

Videoclipul piesei, filmat folosind o cameră pe peliculă achiziționată la mâna a doua și fără un regizor, oferă o notă de autenticitate și nostalgie imaginilor, subliniind viziunea creativă a trupei.

„Piesa este un dialog despre cum îți trăiești viața. Dacă alegem să comparăm viața cu un foc, sunt oameni care trăiesc mocnind, în timp ce alții ard puternic. Poți să trăiești o viață întreagă la foc mic sau să arzi totul într-o oră”, explică Marcel Bostan.

După evenimentul de lansare din 8 februarie, turneul de promovare „Steaguri fără culori” va continua în alte orașe din țară:
- București, Arenele Romane, 21 februarie 2025
- Brașov, Kruhnen Musik Halle, 28 martie 2025
- Cluj-Napoca, Form Space, 29 martie 2025
- Timișoara, Casa Tineretului, 4 aprilie 2025

Alternosfera va fi însoțită în deschiderea concertelor de trupa Denorm (Republica Moldova). Biletele pentru turneul de lansare sunt disponibile pe site-ul oficial al trupei, alternosfera.com.

Alternosfera este formată din Marcel Bostan (voce, clape), Marin Nicoară (chitară), Sergiu Aladin (chitară) și Dumitru Costin (bass), și continuă să fie o voce de referință în peisajul muzical românesc.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii