Ticker

6/recent/ticker-posts

Start înscrieri pentru Festivalul „Mărul de Aur”. Regulamentul celei de-a 41-a ediţii, 1-3 aprilie 2025

 


Organizatorul actualei ediţii a Festivalului este: Casa de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, cu sprijinul: Primăriei Municipiului Bistriţa (Consiliului Local), Palatului Culturii Bistriţa, Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, Uniunii Epigramiştilor din România, Staţiunii Pomicole Bistriţa, Asociaţiei Liga Femeilor din Judeţul Bistriţa-Năsăud.

Festivalul Internaţional de Satiră şi Umor „Mărul de Aur” se  desfăşoară în zilele de 1-3 aprilie 2025, şi cuprinde următoarele secţiuni de concurs:
 
Secţiunea Grafică Satirică:
Concursul Internaţional de Grafică Satirică „Mărul de Aur”, Bistriţa, 2025, ediţia 41, se adresează tuturor caricaturiştilor din întreaga lume.

Concursul este structurat pe două subsecţiuni:

1) NAŢIONAL:
1. Desen umoristic (caricatură) cu tema: „RĂZBOIUL TIK-TOK / ALEGERI”
2. Portret cu tema: „150 DE ANI - REGINA MARIA A ROMÂNIEI (29.10.1875)”

2) INTERNAŢIONAL:
1. Desen umoristic (caricatură) cu tema: „RĂZBOIUL TIK-TOK / ALEGERI”
2. Portret cu tema: „BENJAMIN FRANKLIN - 319 ANI”
 
Pot fi trimise maximum 3 lucrări la temă. Desenele vor fi însoţite de un CV, în limba română sau engleză, care va conţine: numele şi prenumele, adresa, telefon de contact,      e-mail, ţara de origine, copie C.I/Paşaport şi un cont IBAN.

Lucrările vor fi trimise, în format JPG (300dpi)  pe e-mail la: ccsbistrita@yahoo.com; (telefon/fax: 0040 263 233 345; 0040 745 970 250.)

Termenul limită de trimitere a lucrărilor este 3 martie 2025 (data poştei).
Lucrările selectate pentru premii vor fi incluse în Salonul de Grafică Satirică  „Mărul de Aur” – 2025.
Lucrările înscrise în concurs vor fi evaluate de un juriu internaţional constituit din personalităţi marcante ale domeniului.

Secţiunea Creaţie literară:
 
Subsecţiunea Creaţie literară în manuscris cuprinde:
- Concurs de epigrame cu tema „CÂND NE VINE RÂNDUL?”, unde autorii vor trimite în mod obligatoriu 3 (trei) epigrame la temă şi 3 (trei) epigrame la alegere;

Concurs de proză scurtă cu tema „ÎN RÂND CU LUMEA”.

Lucrările trebuie să fie originale, nepublicate şi netrimise la alte concursuri, fără un conţinut licenţios. Acestea vor fi trimise pe adresa de e-mail: ccsbistrita@yahoo.com, într-un fişier Word, font Times New Roman, caracter 12 pt, semnate cu un motto care va fi trecut şi pe fişa personală, care va fi trimisă într-un fişier separat. Participanţii vor primii prin e-mail confirmarea înscrierii în concurs.

Subsecţiunea Creaţie literară în volum publicat:
La această subsecţiune autorii de literatură umoristică, se pot înscrie în concurs cu 2 (două) exemplare din fiecare titlu, tipărite în perioada  aprilie 2024 - februarie 2025, volume cu caracter umoristic, însoţite de fişa de înscriere tip, copie C.I. şi un cont IBAN. Volumele vor fi trimise pe adresa festivalului până la 3 martie 2025 (data poştei) iar manuscrisele până la aceeaşi dată pe e-mail.

Secţiunea de interpretare satirică
La această secţiune se pot înscrie formaţii, grupuri satirice, teatre satirice, cuplete şi interpreţi individuali de umor, din instituţiile de cultură profesioniste, şi de amatori din rândul studenţilor, elevilor, precum, de la cercurile militare din ţară.

În repertoriul lor, concurenţii vor aborda texte de autori clasici sau contemporani precum şi din creaţia proprie, cu condiţia ca prezenţa scenică să nu depăşească 15 minute – grupurile; 5 minute – interpreţii individuali şi duetele. Grupurile de interpreţi pot avea în componenţă 8 – 10 membri.

Nu se acceptă în concurs texte, acte cu conţinut indecent.

Pentru a se înscrie la această secţiune, cei interesaţi vor trimite până la data de 3 martie 2025, fişa de înscriere (după modelul anexat) şi un DVD cu conţinutul programului propus pentru concurs – etapa de preselecţie.

Festivalul se va încheia cu Gala Laureaţilor, în cadrul căreia vor participa formaţiile premiate, iar epigramiştii premiaţi vor prezenta în scenă grupajul de epigrame cu care a participat în concurs.

Notă:
Lucrările de la toate secţiunile trimise după data de  3 martie, nu vor fi admise în concurs.
Premiile celor trei secţiuni de concurs constau în bani, diplome şi trofee. Dreptul de acordare şi ierarhizare valorică a premiilor pe secţiunile de concurs, precum şi redistribuirea lor, aparţine în exclusivitate juriului.
Lucrările trimise pentru concurs nu se înapoiază concurenţilor, acestea rămân pentru arhiva festivalului. Organizatorii vor putea publica/posta ulterior lucrările participanţilor în Catalogul festivalului, site sau alte materiale conexe festivalului, fără a mai cere acordul participanţilor.
Nu se admit în concurs, la nici una din secţiuni, lucrări sau texte cu caracter obscen.
După jurizare, câştigătorii concursurilor de Grafică satirică, Creaţie literară şi interpretare vor fi anunţaţi, în timp util, pentru a participa la festivitatea de premiere şi la Gala Laureaţilor „MĂRUL DE AUR - 2025”.
Pentru Concursul de interpretare a umorului, juriul va viziona programele de pe DVD-uri, iar grupurile şi interpreţii individuali selectaţi vor fi invitaţi la Festivitatea de premiere şi GALA UMORULUI „MĂRUL DE AUR - 2025”.

Toată corespondenţa care priveşte Festivalul se trimite pe adresa:
CASA DE CULTURĂ A SINDICATELOR BISTRIŢA
Str. Alexandru Odobescu, nr. 3, cod 420043, Bistriţa, ROMÂNIA
Informaţii suplimentare la:
tel/fax: 0040 263 233 345, 0040 745 970 250;
email: ccsbistrita@yahoo.com


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii